Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Marius Girada invitat la Cenaclul Editor 01

Prezenţa, în cadrul Cenaclului dorohoian Editor, în ziua de 24 mai 2011, a lui Marius Giradă, tânărul de 31 de ani care nu-şi poate folosi, din naştere, mâinile şi picioarele, şi care a scris primul său volum de versuri tastând cu nasul, în faţa computerului, nu a lăsat indiferentă comunitatea iubitorilor de literatură din Dorohoi. Sala de conferinţe „Ştefan cel Mare” a Casei Municipale de Cultură din Dorohoi a fost arhiplină iar cei prezenţi au izbutit să creeze o atmosferă plină de sensibilitate, cu o mare încărcătură emoţională.

Pe rând, Nicu Anton, Ciprian Voloc, Corneliu Drescanu, Gruia Cojocaru, Doiniţa Dupu, Bara Haki Abdulbaki, Valuţa Murariu şi alţii au reuşit să sintetizeze coordonatele generale ale cărţii lui Marius Giradă, valoarea şi semnificaţia efortului său, insistându-se pe puterea demiurgică a omului în lupta cu destinul nefavorabil. Nicu Anton i-a dedicat un poem scris special pentru el, Ciprian Voloc a relevat imposibilitatea judecării lui Marius conform criteriilor obişnuite, Bara Haki Abdulbaki a afirmat că „se închină, în faţa sa, aşa cum nu a mai făcut-o în faţa nici unui alt om”, Corneliu Drescanu a reliefat dimensiunea tematică multiplă, a volumului (autobiografic, religios, social, matern etc.), toţi vorbitorii înţelegând că au, în faţă, un caz cu totul special. Nu de puţine ori, cele rostite au furat lacrimi fugitive, celor prezenţi, tensiunea întâlnirii culminând cu mesajul pe care însuşi Marius Giradă (care nu-şi poate controla organul fonator, neputând rosti cuvintele decât cu mare greutate, deşi gândeşte precum un om perfect sănătos) l-a transmis cititorilor săi şi celor ce au ţinut să fie prezenţi la această întânire (o premieră, pentru peisajul literar dorohoian). În final, membrii Cenaclului Editor au căzut de acord în privinţa faptului că Marius Giradă merită să fie inclus în Antologia de creaţie literară a anului 2011, pe care ei o pregătesc.

După această primă parte a şedinţei cenaclului, la ora 18.30, în aceeaşi sală, Ana-Maria Gâbu, elevă în clasa a VII la Şcoala Generală nr. 8 „Mihail Kogălniceanu” din Dorohoi, a citit din poemele sale, în discuţiile asupra lor antrenându-se Ciprian Voloc, Aurelian Antal, Corneliu Drescanu, Gruia Cojocaru şi ceilalţi membri ai cenaclului.

Următoarea şedinţă a cenaclului va avea loc pe 7 iunie, ora 15.00, când cenacliştii vor pune la punct ultimele detalii, în privinţa Antologiei Cenaclului. (DorohoiNews.ro)





 

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Marius Girada invitat la Cenaclul Editor 01
DorohoiNews.ro, 26-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului
Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului, cu 3 puncte de lucru și 25 ...

Sincere condoleanțe din partea vecinilor

Sincere condoleanțe din partea vecinilor
Suntem alături de familia VIZITEU în aceste clipe grele pricinuite de pierderea bruscă a tatălui ...

Vând mobilă

Vând mobilă
Vand mobila de sufragerie, tel.0740339721

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro